FIBROMUL UTERIN

Ce este fibromul uterin?

Este o formatiune tumorala benigna care se dezvolta din tesutul muscular uterin.

Apare frecvent la persoanele cu varsta cuprinsa intre 30-50 ani, 20% dintre femeile care au depasit 35 de ani prezinta aceasta afectiune. Cauza dezvoltarii sale nu se cunoaste cu exactitate, toti autorii fiind de acord ca acesta este expresia unui nivel crescut de estrogeni, asadar fibromul este o tumora benigna hormono-dependenta.

Localizarea

Cea mai frecventa localizare-96 % este la nivelul corpului uterin, 1% la nivelul istmului si 3% colului uterin. Daca apreciem localizarea acestuia in raport cu peretele uterin poate fi – subseros ( pe suprafata uterului- pediculat sau sesil ), intramural ( in grosimea stratului muscular ) sau submucos (care bombeaza in cavitatea uterina ).

Simptomatologia

Prezenta sa poate fi asimptomatica, fiind descoperit doar la examen ginecologic sau poate evolua cu sangerari intermenstruale, menstruatii cu flux crescut, durere- ca o senzatie de tensiune pelvica ce apare in stadiile avansate- in urma complicatiilor acute ( prin torsiune, necroza septica/ aspetica, hemoragie uterina ) sau cronice ( anemie, compresie vezicala/ rectala, transformarea sau degenerescenta sa prin calcifiere, lichefiere, chistica, sarcomatoasa ).

Tratamentul

Tratamentul este individualizat in functie de varsta, marimea formatiunii tumorale, simptomatologia asociata . Poate fi medical, chirurgical sau interventional prin embolizarea uterina.

Prognosticul este bun. Esential insa este vizita periodica a persoanelor la medicul ginecolog. O crestere rapida in volum a unui fibrom, alterarea starii generale la o femeie in menopauza aduce cu sine o alta evolutie cu un prognostic rezervat.

Dr. Andreea Cotuna
Medic specialist obstetrica-ginecologie
Write a comment: